S-a lăsat tristețea ca o ceață grea,
Aducând a brumă, a coșmar pornit
Spre o lume-aleasă pentru-a înșira
Pași de noapte aspră-n visul chinuit.
Se-adâncesc în sine ultimele flori
Și întorc parfumul înspre amintiri
Când erau doar muguri și visau culori
Gata să provoace cântec și nuntiri.
Rece-i ca o lamă de hanger păgân,
Gol de bucuria care-a înghețat
Când un frig năprasnic s-a făcut stăpân
Peste câmpul unde nu e de cântat.
Ziua ce m-apasă, nu-i de bucurie,
Nu-i tabloul toamnei ce m-a bucurat
Ca o sărbătoare, când o melodie
Alunga din suflet ultimul oftat.
Poate mâine-i altfel, poate că pe cer
Norii se vor șterge și vor apărea
Soarele, cădura și-ndrăznesc să sper,
Florile pe câmpul din iubirea mea.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.