Toamnei - Iulia Dragomir
Poezie adăugată de: iulia.dragomir

    marți, 14 noiembrie 2023

Toamnă, miere arămie,

soarta, omul nu și-o știe,

am privit în vara, pară,

când eram în primăvară,

am dansat cu luna plină,

și m-am umplut de lumină.

Am zburat pe căi filtrate

din odăi neîncuiate

și am prins în palme viața

să îi văd mai bine fața.

Avea ochii mari, făclii,

mă purta peste pustii

în grădina fermecată

unde se afla o poartă

încrustată cu întrebări

despre fluturi și cântări.

Avea cheia sus, în stea,

direct în inima mea,

unde Domnul, împărat,

mi-arătă cum într-un sat,

împânzit de verde câmp,

împrejur, pe ăst' pământ,

s-a nascut o dalbă fată,

ca o mică nestemată,

și-a cuprins în dorul ei,

și cătune și scântei,

să atingă-n vorba bună,

vremea, peste tot stăpână,

să o ducă în cetate,

alint în singurătate.

să prindă la piept vlăstare,

odoare, mărgăritare.

Și-a cuprins într-o poveste,

văi, păduri, ape și creste,

le-a purtat prin lumi cerate,

de Dumnezeu sărutate,

cu eroi și mândre fapte,

să-și facă zi din noapte,

când o rătăcire fină,

le rupe de rădăcină,

Când în vaga libertate,

se-nrobesc în albe șoapte,

în hățiș de amăgiri,

pentru centrul de zidiri.

Toamnă, miere în foșnire,

separă de nălucire

ce nu este de folos,

ce nu este din Hristos,

să pășim înspre regat,

cu suflete de-mpărat

peste sufletul curtat

de-alăute, necurmat,

Să slujim ca un olar,

vasul de rouă și har!

(12.11.2023-)



vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.