Toate se sting
Toate se sting, se macerează, amestecate iau forme noi,
Vântul cără nisip, îl aşază peste oraşe, croieşte
Estuare şi dune. Straturi moarte, straturi vii,
Femelele nasc pui, turme; masculii
Se însângerează unii pe alţii. Din sămânţa mirositoare
Se înalţă vietăţi, împânzesc câmpul,
Oceanul şi cerul. Carne şi pene, oase şi ochi,
Care devorează lumina, care pipăie prada,
O lume organică plutind pe apă, lipindu-se de pământ,
Înfigându-şi gheara în stâncă. Clipa arde,
Îşi lasă cenuşa ei orbitoare, se primeneşte.
Din putreziciune creşte lotusul uriaş, forţa lui
Se simte o mie de leghe. Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineaţa, lingând puiul,
Pământul scoate aburi, gâlgâie de ape freatice,
De rădăcini, de metale. Inima bate abia auzită,
Împinge sângele, ţine moartea la depărtare,
Apoi se opreşte; cade în gol, în abisul
Negru şi rece.
vezi mai multe poezii de: citadinul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Singura imagine care m-a pus pe gânduri, pentru că nu am înțeles-o, este:
„Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineaţa”...
În rest, ați conturat bine această stingere totală :)
Adina Speranta
joi, 03 decembrie 2020