Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLIX

Îmbrățișată de lumini, zăpada
E o sclipire, dansul sau parada
De fulgi de nea pe aripi îngerești,
Căci viața asta e tot ce-ți dorești.

Cântec sur

Cântecul acesta
e despre o piatră

Se pare că toamna bogată s-a dus
Perdele de ceață învăluie zarea,
Pe suflet cenușa și-a -ntins disperarea,
Lumina ,îmi pare pe veci c-a apus...

ştii tu pasăre să te bucuri că poţi zbura
şi-atinge înaltul senin?
căci eu nu pot decât visa

Esența mea și a ta
Se contopesc într-un fior divin
Precum luna și a sa stea:
Din două priviri se naște un suspin.

lângă birou o sticlă de coniac
așteaptă s-o sărut la ceas de seară
ca despărțirea noastră să nu-mi pară
atât de tristă. inutil îmi fac

Toate se sting


Toate se sting, se macerează, amestecate iau forme noi,

De-i diabolic sau e sfânt,
pecetluit este misterul,
iar noi cu ochii în pământ
nu știm ce pregătește cerul.

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Trufași, mărșăluiesc snobii;
mândri că zerul țâței Capitoline
îi transformă în robii
gândului purității latine.

Prin orologiul razelor solare
curg pterozauri călători pe timpuri;
Își proiectează umbre pe nisipuri
cu-aripile de vânt - epoci hoinare.

Te lăudăm și te iubim,
Românie, noi nu vrem să te rănim,
Te plângem mult când suntem departe,
Pe noi de tine nimic nu ne desparte.

mă întreb dacă anul nou
va fi mai deprimant decât
celălalt an nou,
măcar de-ar toropi