I
Trenul a rămas blocat undeva departe, spre sud. Zapadă în New York,
dar aici am putea merge în mânecă scurtă toată noaptea.
Totuși nu era nimeni afară. Doar mașinile
goneau în flash-uri de lumină ca farfuriile zburătoare.
II
„Noi, câmpurile de luptă suntem mândre
de numeroșii noștri morți…”
spunea o voce în timp ce mă trezeam.
Omul din spatele tejghelei a spus:
„Nu încerc să vând nimic,
Nu încerc să vând nimic,
Vreau doar să îți arăt ceva.”
Și a arătat topoarele indiene.
Băiatul a spus:
„Știu că am o prejudecată,
Nu vreau s-o am, domnule.
Ce crezi despre noi?”
III
Motelul ăsta e o cochilie străină. Cu o mașină închiriată
(ca un servitor mare alb în fața ușii).
Aproape golit de memorie și fără ocupație,
Îmi dau drumul în punctul meu de mijloc.
vezi mai multe poezii de: Tomas Tranströmer
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.