Iubire, stemă ’naltă-a tinereţii,
rai alb rămas pe culmi fără prihană,
tu ce dai viaţă vie frumuseţii
şi ne răneşti cu cea mai dulce rană,
în ochii tăi ca-n ochii dimineţii
nici o nădejde nu mai este vană,
căci sufletului negrăită hrană
aşezi dumbrăvi pe căile vieţii.
Nu-ţi calc viclean grădinile şi crinii
cum nu râvnesc acele curcubeie
ce te coboară una prin stihie,
ascultă doar struna stranie-a luminii
ce mi te cântă ca pe o femeie
şi te-nveşmântă-n ceruri şi vecie.
vezi mai multe poezii de: Traian Chelariu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.