Vultur năprasnic ce sparge văzduhul
Îmi este,-între multe metehne, trăirea,
Vârtej peste soare își duce rotirea,
Cu zbateri de aripi să-i stingă năduful.
Cu dorul de zbor și gustul de moarte,
Mă-nalță aripa pierdută prin ceață
Și, Doamne, cât tremură-n sine de viață,
Când trepte de ceruri suie, departe!
Mai fur din zenit, c-o poftă profundă
Să sparg dimineții cărarea spre-amurg.
Acolo, înalte clepsidre îmi curg
Pe-al zilei obraz, mărunta secundă,
Pe care-o culeg și-o beau din ulcele,
Ca visuri să-mi crească - flori în lumină.
Așa, din cascada lui cristalină,
Timpul dă aripi dorințelor mele.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.