Trec anii - CTN
Poezie adăugată de: CTN

    marți, 19 mai 2015

Trec anii vieţii peste noi,
Trec ani şi peste tine, mamă;
Mi-e dor de iarba din zăvoi,
Mi-e dor de glasu-ţi dulce, mamă.

Te văd în poarta de la drum
Când mă petreci cu chip duios,
Doar lacrimi am în ochi acum
Când mâna ţi-o sărut sfios.

Adesea plec şi mă întorc,
Tu prin grădină iar munceşti;
Pe prispă două mâţe torc,
Tu cu găinile vorbeşti.

Te dor toţi anii ce-au trecut
Şi tot mereu îmbătrâneşti;
Când oare mamă am crescut,
De ce tu nu întinereşti!?

Trec anii, Doamne, şi se duc
Pe drumuri mult bătătorite,
Tu îţi duci paşii pe sub nuc,
Privind spre zări nebănuite.



vezi mai multe poezii de: CTN




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Anii vieţii au trecut
Şi peste noi "Mai" trec.
Te-am citit şi mi-ai plăcut
Şi-n faţa ta mă plec,

Succes pe "Mai" departe.
pavalachepaul
joi, 21 mai 2015


Impresionanta poezia ta...si asa te vreau cu versuri care transmit emotii puternice...

cand scrii de mamica...piatra se despica...si apare o stea: e mamica mea...
CRITICUL BLIND
joi, 21 mai 2015


Foarte frumoasă! Subscriu celor spuse de Stomff și Mirimirela.Ar fi fost totuși de evitat cumva repetiția cuvântului ”mamă” în versul doi și patru și ar fi fost perfectă.
Nelu Preda
marți, 19 mai 2015


Poezia dumneavoastra e foarte frumoasa.Are metrica si ritm de Cosbuc dar cu un aer mai modern , mai apropiat de noi. Cat despre mesaj , ce sa mai comentam? E foarte emotionant. Multumesc!
stomff
marți, 19 mai 2015


Câtă frumusețe și în această poezie...
mirimirela
marți, 19 mai 2015