Visul mă purta pe-o mare-ntunecată și informă,
Prăvălită peste țărmuri
Aspre,
Naufragiate
Printre strigăte din cețuri
Nebuloase, fără formă,
Dar cu stânci având sentințe în priviri întunecate
Care-n flăcări te transformă.
Străpungeam, cu trup de torță,
Apele învolburate
Și, la rădăcini de cețuri,
Focul mi-am schimbat în vânt
Și-n furtuna cea mai mare,
Cu un freamăt de mormânt,
Gata să trimită marea-n valuri de eternitate
Ignorate pe Pământ.
I-am lăsat, în loc, nisipul,
Timpul care-a fost mereu
Păzitorul din abisuri,
Ziditor de temelii
Mărilor ce mă încearcă-n anii care trec mai greu
Și-mi ascund, cu grijă, trepte către ce-mi doresc a fi
Când mă-nchid
În visul meu.
Din vol. “Cântecul visurilor”
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.