Duminica - Tristan Tzara
Adăugat de: Gerra Orivera

Vantul plange in hornuri cu toata deznadejdea unui orfelinat
Vino langa mine ca o luntre in tufis
Asterne-ti vorbele ca paturile albe in infirmerie

Ca acolo poti plange nesuparat, ca miroase a gutui si a brad.
Spune-mi de tari departate
De oameni curiosi
De insula cu papagali
Sufletul meu e vesel si mirat

Ca un prieten ce s-a intors de la spital.
in glasul tau sunt femei batrane si bune
Bratul tau mi-alearga in san ca un parau imi plac animalele domestice in menajeria sufletului tau.

Pe pod un om e aplecat, fluiera in apa fara ganduri


La noi e cald si bucurie ca si cand se nasc la stana mieii
Povestea ta adoarme ca un copil leganand un elefant de lana
La noi e liniste ca si cand se-adapa caii la fantana.

Trec in siruri lungi pe strada fete de pensionat
Si in fiece privire-i cate-o casa parinteasca
Cu mese bune cu surori mai mici
Cu ghiveciuri de flori la fereastra.

Trece frigul pe coridoare cand insereaza
Ca un sarpe foarte lung tarandu-si coada pe lespezi
Lacul e cusut cu ata
inecatii ies la suprafata - ratele se departeaza.

La vecini, parintele-si saruta fata, indiferent.
Ii face morala de despartire
Balta s-a inchis ca in urma unei fete portile la manastire
Galgaitul sinucisei a speriat - broastele au incetat un moment.
Ma duc sa ma intalnesc cu un poet trist si fara talent.



vezi mai multe poezii de: Tristan Tzara




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.