Ne-om întâlni, poate, la porți de vise
Sau sub un nuc umbros și minunat;
Vom scrie -atunci poema nemuririi,
Un zbor spre cer, un zbor viu și curat.
Și vom cânta, vom depana atâtea
Că n-am avut un timp de povestit.
Și primăvară nu mai este-n lume,
Iar vara noastră este pe sfârșit.
Întind spre tine mâna mea cea dreaptă
Și vreau să mângâi ce n-am mângâiat.
Un vers de dor, o inimă ce plânge,
Un gând fugar adesea vinovat.
Și te întreb: mai poți zbura și astăzi
Ori lutul crâncen te-a târât în hău?
Poemul tău mai cantă-in vers iubirea
Sau pleci încet spre Cer și Dumnezeu?
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.