Cu nonşalanţă se revarsă
El timpul peste un trecut
Doar ce prezentul stă la masă
Căci viitorul a şi apărut.
E un triunghi al morţii austere
Ce se reverberează în neant
E un simbol al clipei efemere
De vină-i ultimul păcat,
De-a te uita spre timpul cel trecut
Cu o speranţă amăgitoare
De-a îl privi fără tumult
Dar cu aplomb şi cu scăpare,
Căci el prezentul ce deja apare
Te lasă nemişcat în timp
Îţi prinde-n trup o ultimă suflare
Şi te predă la viitor, cârtind,
Într-o speranţă făr-de margini
Căci tot neantul cel pierdut la pas
Se va ivi în infinit, în pagini
De glorie a vieţii ce-ai pierdut,
Iar chiar acum la cel din urmă ceas
Când ea clepsidra este goală
Priveşti la plinul ce-a rămas
În umbra vieţii cea fără de fală.
vezi mai multe poezii de: Pitagora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.