"Mult sentimentala nostră prietenă luna!", remarc,
"Sau ar putea fi (cumva fantastic, recunosc, în acest caz )
Chiar balonul vestitului Prester John, preotul monarh,
Sau o veche lanternă uzată atârnând pe cer
Pentru-a lumina călători în drum spre propriul necaz.
Ea, atunci: "Divagaţi, vă daţi după macaz! "
Iar eu: "Cineva inventeaz-o scenografie splendidă,
Acest cadru nocturn prin care se simulează-acum
Noaptea şi luna; muzica pe care-o sechestrăm, de pildă,
Ca să exprime întregul nostru vid interior"
Dar ea: "Vă referiţi la persona mea, vă rog?"
"Oh, nu, cred ca iar păşesc pe lângă drum."
"Dumneavoastră, madam, sunteţi eternul umorist,
Eternul inamic al ideii de absolut,
Interzicând cantonarea-n interiorul autist,
Din aerul dumneavoastră indiferent şi imperios
Poezia poate-înţelege erorile-i de neconceput – "
Şi – "Atunci noi chiar trebuie să luam totul în serios?"
traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: T.S. Eliot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.