Tu, Maică, mai curată ca izvorul,
Așterne-ne la umbra ta culcuș,
Ca din lumina palmelor căuș
Să ne îndestulezi cu pace zborul!
Noi, muritorii ce-avem țel vecia,
Cu trupul plin de suflet, prin pustii,
Te rechemăm din ceruri, să ne fii
Cea care ia din noi zădărnicia.
Fii candela-ntunericului mare,
Fii pașii noștri, când păși nu pot
Și-alungă rătăcirile din tot
Vacarmul cu tristeți, fără hotare.
Cuprinde-ne, azi, fricile în brațe,
Să-și odihnească frunțile, puțin,
La pieptul tău, în legănat divin,
Ca, transformate-n vis, să se înalțe.
Ne umple cu iubirea ta ființa,
Ce-o să irumpă sfinte rădăcini
Și dulcea boare-a florilor de crini
În sensul nostru de a fi - credința.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.