Tu teme-te de tine
de înjunghierea năravului de-a adora înfrângeri
ascunsă îndărătul unor cuvinte goale
dar, iată,
expusă în oprobriul hipnoticilor ochi ai sorții.
A fi ce se cuvine
e lutul de unde crește omul
atât de singur în propriul trup
și-atât de rătăcit când sufletu-i pustiu.
Nu năduși să ne arăți
eterna pocitanie a-ntunecării.
Ți-e încrustată-n fapta de-a implora obidă
și e mai clară decât clarul prăbușirii tale
într-un profund dispreț.
Tu teme-te de tine
și-abia atunci vei căpăta secretul
a ceea ce nu e prea târziu să-nveți - măsura.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.