Degeaba te-ndârjești, moșnene,
să lupți cu morile de vânt ce-aduce negrul
din magaziile subunghiare ale hidrei
- sunt multe, precum omizile pe codru!
Mai bine conservă-ți veșnicia
în palmele scorțoase și bărbate,
căci va veni un timp al secerării
și-al cernerii neghinelor din grâie;
Și-al morilor cu vânturi ancestrale...
Nu-ți vinde plugul, brazda și amnarul,
nu-ți irosi sămânța milenară
din care răsări-va roadă nouă
și focul rumenind pâinea pe vatră.
Tu vei rămâne sfinx, nu amintire,
pe culmile pe unde-și cântă doina
ciobanii blânzi, cu fluiere de piatră!
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.