Vezi varianta desktop a site-ului
Degeaba te-ndârjești, moșnene, să lupți cu morile de vânt ce-aduce negrul din magaziile subunghiare ale hidrei - sunt multe, precum omizile pe codru!
— poezie în grai bănățean — La mine-n sat aflu ogină Cân’ inima mi’ becejâtă,
Ia-ţi femeie multe lemne-n bătătură Că ne paşte-o iarnă de sfârşit de veac Şi toţi toporarii vor ca să mai fure De pe faţa lumii ultimul copac
Frunză verde cât Sahara cam aşa ne este ţara
cerul în tristețea lui sihastră își păstrează calm indiferența întinzând peste nevroza noastră pacea revelată în prezența
Se sapă-n orașe mormintele noi, Paralizia-i totală sub ghilotina fricii, Chiar ploaia când cade coboară noroi, Pădurea-i vrăjmașă de spaima urzicii.
Cărarea lor e vântul şi iarbă le e piatra, Se-adapă doar din nouri privind spre infinit, Nimic nu-i poate smulge din steiul unde vatra, Lumini primeşte oaspeţi, din soare răsărit.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
© 2024 Poeţii Nostri. Toate Drepturile Rezervate. Toate textele sunt reproduse în scop educaţional pentru informarea utilizatorului.
Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.