Prin apele holdei doi palizi fugari au trecut,
Când luna cu crepuri suite pe creștet, ușor
Intră ca un spectru de sânge, sculat din trecut,
Și-n urmă rămase ecoul gândirilor lor:
-Visez un imperiu de beznă și lut,
Cetăți peste care cucută și laur
Să tremure rece înspre Absolut,
Și vântul să zacă pe brânci de balaur,
Și gândul să-ncrunte cu scârbă - au fost și-au trecut.
O singură rază fugară să spânzure-n gol
Albastră, cu-o stâncă de-argint de reflex,
Și vecinic să-mbrace cu nimb circonflex
Tăcerea prin care va curge domol
Visarea cetăților arse, culcate.
Visez un imperiu de neguri, de vaste caverne;
Uitarea să-i fie măsură de timp,
Să șuiere bulgări de grindină neagră-n Olimp,
Și râpele pline de valuri, ca niște cisterne,
Să poate cadavrul lui Joe lungit între perne,
Cadavru-i de smirnă, de cântec, de vaiet și doruri eterne.
E soarta solemnă-a sublimei Cartagini,
Ca-n valuri de flăcări s-adoarmă pe veci;
Pe buze să-i crească bureți și pătlageni -
Și rimele umezi, sinistre și reci -
Să-i gâdile stârvul ...
-Din care rămâne-vor câteva pagini.
-În ele vor naște sobolii și-or trece pribegi,
Prin rafturi de fildeș vopsite cu flori...
-Și fluturii negri vor sta pe viori,,
În care suspină iubirea atâtor regi.
Iubirea divină, iubirea trecută pe care tu nu o-nțelegi
-Din care doar pulberi dacă mai poți să culegi.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.