Dar unde merg? Prin ce oraș
Azvârlă pașii mei ecouri
Ce hohotesc de mă-nspăimânt?
Orașul doarme în mormânt;
Ai zice-o țară de cavouri
Zidită de un uriaș. Și fiecare dală, șarpe
Care se mișcă subt călcâie
Când prind pe dânsele să calc.
Orașu-ntreg; un catafalc,
Și norii: valuri de tămâie,
Crispați în chipul unor harpe.
Dar nici parfum, nici armonie;
Nici din câte zboară-n tine;
Nici ochi de vis, nici buze pale,
Nici mâini uitate-ntr-ale tale,
Pe veci candide și divine
Subt gene de melancolie.
Aici e numai moarte-ntinsă:
Mirosul cărnilor albastre,
Fântâni din cari țâșnește chin;
Drept melodie un susțin
Care tronează pe dezastre
Ca o enormă făclă-aprinsă.
Și când găsești un braț să strângă
Dezesperarea-ți seculară
Într-un mănunchi de fire albe,
Rămâne-ngheț în loc de nalbe,
Pe suflet piatra tumulară
Pentru vecie să ți-l frângă.
Din braț rămâne-un braț de lemn,
Din plete-un ghem scăpat pe scânduri
Și din extaz un râs livid:
Din reverie-un hoit stupid
Ce-ți arde inima în gânduri
Și-ntr-un cuțit înfipt ca semn.
-Gomora, groază și orgoliu!
Trecui pe tine-ntins pe liră
Și morții tăi rânjiră-n cor;
Găsii în tine un decor
Pe care demonii-l zidiră
Pentru a-mi lăsa pe frunte doliu. ...
-Iar tu, acea de altădată,
Care-ai întins în mine ceața,
Revino doar o clipă-n viață,
Căci ești în mine neuitată;
Apari din lumea ta, te chem!
Apari subt negrul meu tavan,
Căci voi: cu glas de uragan
Să te blestem.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.