O voce umblă-n crucea nopții,
poate-o șoaptă.
Parc-o aud și parcă nu
Vorbind cu "dumneata" și "tu",
E singuratică și depărtată.
Mă strigă câteodată.
Se-aude, se arată
Suspinată. E poate un ecou,
un semn, un funigeu
Al unui gând de prin trecutul meu
Rămas pe lângă vreo fântână,
Într-un salcâm ori în țarină,
Care mă căuta crezând că m-a pierdut.
Cățelul amintirilor mă latră.
Mă caută-n văzduh și-n piatră.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.