Se potolise spaima. Din casa sfărâmata
Mai șovăiau trei ziduri în picioare.
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată
Și rămânea văzduhul posac învelitoare.
Din creștet până-n pivniți clădirea era una.
Bătuseră ploi negre trei ani de nopți, la rând.
Prin casă găunoasă treceau că-n câmp furtună
Și viscolul de iarnă nebun și buciumând.
În ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un câine,
Nedezlipit de vatra stăpânului pierdut,
Pe care îl așteaptă să vie azi ori mâine,
Și mâinele-ntârzie de mult și-a și trecut.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.