I-aud bătând în poarta încuiată.
E-o mânăstire veche între tei.
I-au apucat furtuna și bezna și își cată
Un adăpost cu turma după ei.
Călugărul din poartă-i adormit
Cu cheia spânzurată lângă broască.
De zeci de ori străinii au lovit
În lemnul surd, și poarta nu se cască.
Dar ce să-ncapă-n schit atâta turmă
Cu-atâți ascultători, câini și măgari!
Plâng. fulgerate, oile din urmă
Și prinse-n drum de secetele mari.
Baciul
Isus și-apostolii ciobani,
Scârbiți de slava ce-o dau vieții vecii.
Au pogorât, ca-ntr-alte mii de ani.
Să pască oile, măgării și berbecii.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.