O cracă-naltă-n balta albă s-apleacă, saltă,
Și vara,-n unda clară, scaldă pe vesela-nverziță;
în vânt un cânt din sălcii zboară spre balta adormită
Să fie ea, - iubita mea? -
Dar nu
Era o turturea
Lărgind în zori de zi dulceața ei pe baltă,
Și verdea cracă-n vânt s-apleacă și-n apă saltă.
Fiori timizi de roze zori, ușori și creți trec peste baltă,
Iar nenufări, potire-nvoalte, - mari, - se mișcă-ncoa și-ncolo,
în vreme ce un tril sonor ia zbor rotind un magic solo
Să fie ea, - iubita mea? -
Dar nu
Era privighetoarea
în cer murea ultima stea și se făcea lumină-naltă,
Iar mici fiori de roze zori treceau ușori și creți pe baltă.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.