Peste marginea grădinii
Curg broboadele de cer,
Din adâncuri doar străbunii
Îndurare lumii cer.
Slove ies către lumină
Precum apa din izvor,
Undeva o mandolină
Leagănă un colţ de nor.
Turle de biserici saltă
În cântări de heruvimi
Prinse-n horă laolaltă
Peste-a lumii adâncimi.
Pe sub plopi uitaţi de vreme
Zăbovesc câţiva bătrâni,
Prin grădini de crizanteme
Lâncezesc copacii spâni.
S-au dus vremurile-n care
Răsunau printre ostreţe
Vorbe spuse la-ntâmplare
Şi urări de la ospeţe!
Au rămas sub cerul lumii
Doar tăcerea şi uitarea.
Din înaltul lor salcâmii
Trişti scrutează depărtarea.
Clopotele-şi cântă jalea
Cu al lor glas de prohod,
Slovele nu-şi află calea
Spre a lumii trist norod.
Rătăcesc prin valea morţii
Ori pe drumuri neumblate,
Calcă rugurile sorţii
Către zări înlăcrimate.
vezi mai multe poezii de: CTN