La capătul viei din deal,
M-așteaptă, la umbră de nuc,
Ulciorul c-o apă cristal
Pe care de toartă-l apuc
Strâng buzele-n țâța de lut
Și sorb însetat, cu nesaț,
Nectarul cu iz de trecut;
Îl simt cum îmi prinde în laț
Atâtea din câte vuiesc,
Le scoate din minte, dispar,
Mă-ncântă doar clipa … Trăiesc
Și vreau să-mi rămână, măcar
În restul din viața ce-a fost
Departe de cerul senin,
De umbra de nuc și de-un rost
La care, de-acum, să mă-nchin.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.