Ultima frunză - Daniel Vișan-Dimitriu
Poezie adăugată de: Daniel Vișan-Dimitriu

    joi, 10 decembrie 2015

E vânt și e frig și e toamnă târziu,
Când ultima frunză plutește doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristețe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea, și-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aștepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori,
Și, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aștepte, sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca.
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu’-nțelege, și-o suflă ușor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheață destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aștepte. Dar frunzele ... mor.



vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Este iarnă, cald şi soare
Frunza cade pe pământ.
Pomii stau în astă stare
Să reziste-n ger şi vânt.

Şi când vine primăvară
Altă frunză înverzeşte.
Şi trăieşte ca să moară
Până pomu-mbătrâneşte.

pavalache-ţi mulţumeşte
pavalachepaul
luni, 14 decembrie 2015


Până acum am avut blândă iarnă
Dar, când va începe fulgi de nea să cearnă
Ne va găsi iarăşi nepregătiţi
Fără de bani şi tare prăpădiţi?
pavalachepaul
vineri, 11 decembrie 2015


Frumoase versuri! Felicitări!
Nelu Preda
vineri, 11 decembrie 2015


Doar admirație !
Marin.S.
joi, 10 decembrie 2015