Te sărut în fiecare vis şi zi,
Adorm cu gândul la tine.
De ce în albastrul trist al zorilor
Ai plecat? Nu mai puteai vedea în mine
Un suflet, o inimă.
Te întreb neputincios, suferinţa
M-a străpuns os cu os.
Nu te voi mai atinge cum te-am atins
În ultima noapte când ai stins
Flacăra vieţii mele.
Mai pot visa la ea, la ce a fost,
Sau totul este pierdut în moarte?
Plecarea ta a fost ruina vieţii mele
Nectarul vieţii este că nu te văd
Lângă el, acel suflet plin de vid, ale
Tale sunt oare buzele pe care le sărut
Cu pasiune? Nu iubita mea
Tu nu mai exişti, ai fost o aminitire
Mai frumoasă ca minunile lumii, acum
Eşti un copac plecat de vânt, în părăsire.
Crengile tale îmbrăţişează fantomatic al meu
Trup care nu te mai ştie şi a mea minte care te-a uitat.
Eşti ultima pasiune a vieţii mele
Acum voi iubi pe altcineva, tu
Nu vei cunoaşte inima mea care putea
Lupta cu moartea pentru tine.
Din volumul Pietre si Inimi publicat in 2015
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.