Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CLXIV

Tulburător tablou creat în miez de noapte...
Mi-e frică și mi-e dor de-a buzelor dulci șoapte.
De ce ne năvălesc imagini de pucioasă,
De ce prin pâclă vezi o nemiloasă coasă?

De-ai şti cât doare dorul căteodată
Când aşteptarea plânge în poveste,
Că-n lumea mea, o lume demodată,
Am tremurat la orice mică veste.

Sparg și decojesc
gânduri și idei pe care,
fără temei,
le zdrobesc ca pe nuci

Frumusețile vieții trecătoare
Doar în clipa morții le vom estima,
A Divinului iubire cea mare,
O vom înțelege și o vom stima!

Și totuși e toamnă
Și totuși e vis...
E cerul o rană
Mi-e gândul abis.

Cad frunze.

Când inima bate, cad frunze de-arţar,
de toamna-i acasă cad frunze-n brumar,

Te sărut în fiecare vis şi zi,
Adorm cu gândul la tine.
De ce în albastrul trist al zorilor
Ai plecat? Nu mai puteai vedea în mine