Motto: "Vates sacrosanctus musarum voce cantabat.”
Pe verzile coline Esquiliene,
Cu gând zburat între pământ și cer,
Mecena, melancolic și stingher,
Închide poarta artelor, alene.
Nici lira nu mai umblă în amiază
Cu pașii metrici, încrustați în vers
Și-n colbul preumblat prin Univers,
Apollo,-n marmură, se fisurează.
Estetica prin umbre se strecoară,
Iar amfore cu timp evanescent
Pătează pământiul pergament
Cu ceara ofilirilor, amară.
Străine voci se-aud peste cetate:
"Mecena, ai uitat de mecenat!"
"Voi aiuriți! Tot ce-am avut, v-am dat.
Țin doar surplusul de luciditate".
Un vates singuratic i se-opune,
Întunecat de glasul lui cel mic:
"Eu, cel din urmă, nu îți cer nimic,
Căci n-ai să-mi dai, cât știu eu a compune.
Mausoleu ridic din moarte pietre,
Subura o transform în dulce rai
Și-ți umplu primăveri din tot ce n-ai,
Când inima îmi bate-n hexametre!"
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.