În peşteri se ascund gorgone sumbre,
Când soarele mijeşte dintre nori,
Iar codrul, ale nopţii grele umbre,
Le toarce-n caier de lumini, în zori.
Destramă ziua învoalări cernite,
Se scutură stejari, nemuritorii,
Iar cețurile, astfel risipite,
Înrourează sângerii, bujorii.
Alintă vântul, muntele, agale,
Miroznă de rășină prin poteci,
Iar razele, în roluri de vătale,
Înjugă verde în lastari buieci.
Triumfă viața-n firava splendoare,
Sub tril duios de păsări cântătoare.
Volumul PASTELURI CAPTIVE (în sonet)
Editura CORESI, iunie 2026
Partea I. GENEZĂ
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau