Un cântec ciripește-a promenadă
Prin ceruri invadate de topaz.
Din sânul auritului talaz,
O rază îndrăznește să repeadă
Spre mine luminoasa ei pomadă
Și îmi ciupește rozul din obraz.
Mă cată străvezia plăsmuire
A vântului. Miraj legănător...
Sub umbrele de tainic zburător,
Răstălmăcesc în gând a lui șoptire
Ca monolog din vorbe de iubire
Și-l gust ca pe-un deliciu rar, de dor.
A emigrat din primăveri divine
Un timp cu înfloriri întinerit.
Horind între țărână și zenit,
Mă smulge din tăcere și din mine,
Iar prin vitraliile opaline,
Îmi limpezește-un basm în răsărit.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.