Îmi șușotește-n taină suflarea unui vânt,
Prin străvezia ceață-a perdelei din fereastră...
I-ascult răcoritoarea năvală din cuvânt
Și gust c-un zâmbet straniu singurătatea noastră.
Se luminează-a fulger, se tulbură a ploaie,
Tăcerea se preschimbă în zvârcoliri de tunet,
Poverile cu verde din ramul ce se-ndoaie
Schițează-un dans al umbrei, cu grație și sunet.
La orizont, catarge cu velele din nouri
Străbat necunoscutul și-n ochii mei, căpriul.
Mă bântuie galopuri, rafale și ecouri
Cu o dezlănțuire a tot ce-nseamnă viul.
Ce-i mai lipsește clipei să-nchipuie sublimul?
Un nimb ce-ncoronează cu zări diamantine,
Din mii de stropi s-adune agheasmă serafimul,
Iar eu să pierd în ploaie un gând trimis spre tine...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.