Sub bolta ce mă strigă adeseori pe nume,
Rămân aceeași umbră pe-al timpului cavou.
Un trup născut din lutul cu care-o noua lume
Și-a transformat oglinda în propriul indigou.
În ochi doar crucea-mi sfântă o simt nevinovată
Mi-e inima focarul cu care scriu povești...
Și schimb paltonul morții spre-a mai trăi o dată,
Să nu mă-ntrebe nimeni: -Ce ești sau cine ești?
Eu sunt dator cu-o moarte, nimic nu mă convinge,
Că viața-i un ospiciu în care plângi de zor;
Un drum deschide-o poartă, o flacără se stinge,
O lacrimă vărsată dă naștere la dor!
Azi rănile din palmă sunt semne de-ntrebare —
Iar sacrificiul piere în umbra unui zid.
Trăgând boul de coarne, devi un bou mai mare,
Că demnitatea astăzi de tot s-a năruit.
Sub bolta ce mă strigă cuprinsă de oroare,
Rămân pe-această lume, un semn de întrebare!
Georgian Ionut Zamfira 04.08.2021
vezi mai multe poezii de: Ionutz21
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.