Nu mai aud colindători la geam
Doar viscolul bate prin mine
Haină, iarna mi-a luat tot ce-aveam
Și mă pierd pe cărări străine.
Inima umblă dezbrăcată,
Sufletul este dezvelit și el
Și-n seara asta minunată,
Cu mine plânge un violoncel.
Cât ți-ai dorit să-ți fiu năiadă !
Cât mi-am dorit să-mi cânți de lerui- ler
Acum... ești omul de zăpadă
Și stau cu tălpile goale în ger.
Îndură-te, topește neaua !
Întinde-mi mâna ta, iubire
Hai, vino să ne bem cafeaua
Vreau doar un strop de fericire...
vezi mai multe poezii de: mirimirela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumoase și triste versuri...ai reușit să transmiți starea te de suflet!
Ina M.
miercuri, 28 decembrie 2016
Am citit aceste randuri scrise cu sufletul trist si vreau sa te incurajez si sa-ti doresc multa sanatate. Viata merge inainte.....
sonia
sâmbătă, 24 decembrie 2016
Durere multa in acest poem,
Imi pare foarte rau...
traian
sâmbătă, 24 decembrie 2016
Draga Miri fii tare , noi suntem aici langa tine..
maria
sâmbătă, 24 decembrie 2016