În cartierul meu ies la promenadă
oameni bătrâni cu animale bătrâne
fiecare are povestea-de teatru uitat
în locuri din care copii au plecat
nimic nu mai este binar din binar
cifra unu sună strident și fatal
un om singur la televizor
un om singur la tomberon
un om singur în vagon
un om singur pieton
realitatea de fiecare seară
când liniștea nopții omoară
mai trece o salvare care strigă
adunarea în spitale de sticlă
locul unde povestesc despre viață
discutând despre reforma în piață
nu vor prinde nimic din ce vor
mulțumiți cu povești de televizor
cozi la medicamente surogat
speranțele căzute de mult la pat
în cartierul meu de mult uitat
normalitatea are miros de mat
în care timpul pare alterat
chiar de este ascuns în splendoare
realitatea stă ascunsă și doare
nimeni nu știe când moare un om
auzi doar un urlet de câine-urlet de om!
vezi mai multe poezii de: nicolae nistor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.