Vine o vreme când îți cauți
urmele copilăriei
printre țipetele împietrite
ale caselor, printre pașii
împleticiți ai străzilor,
printre capcanele ierbii.
Atunci ți se pare că auzi
glasul mamei
de după răcoarea zidurilor,
de după umbrele norilor,
de după tremurul frunzelor.
Nu mai știi dacă visuri
sau amintiri îți prefac clipele
în aripi de basm, dar
îți place să crezi că nimic
nu poate să te întristeze;
fiindcă urmele copilăriei
sunt dulci precum
însăși lumina...
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.