Descuiat-a vântul ușa către basme
Și-a legat în lanțuri adevărul sacru.
N-a ales războinici în ăst simulacru
De atacuri crunte-n bietele fantasme.
Parcă n-am ști drumul pajurii albastre
Care-a smuls cu gheara frăgezimea florii,
Când amare gloanțe-i răscoleau fiorii
Și scuipa-nverzite cântece sihastre...
A strâmbat tot purul și-a-nălțat disprețul
Într-un zbor de moarte – zbor în cârdășie
Către bipolare bolți de vrăjmășie,
Unde norii gustă caldul și înghețul.
Cum să-nduri rușinea vorbelor murdare?
Cum să le vezi ghionturi către raiul muzei,
Prins în întuneric cu arsura spuzei
Iadului cel veșnic dintr-o condamnare?
Cum să-nduri dezastrul, să mimezi elanul
Când te-mpunge lama șpițului, cu șutul?
Cum să bei osândă, dar să-ți pui sărutul
Peste mâna care ține strâns bulanul?
Hai, închideți ușa! Intră lungi miasme
Doldora de vorbe care mint și țipă
Și decad tot saltul pajurii-n aripă.
Fără dor de viață, zborul scrie basme.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.