Împinge lent ușița dimineții
Un glas tremurător de caldă briză
Și clatină c-o scurtă vocaliză
Scânteietoarea flăcăruie-a vieții.
Alungă luna în cutii poștale
Ca pe-o scrisoare scrisă unor stele,
O aură-nfiripă peste ele
Odată cu-ale soarelui răscoale.
Se naște-n aer salva luminoasă
Și umple ochii cerului cu-albastru,
Pe gleznele pământului sihastru,
O țesătură-a umbrelor se lasă.
În jur trosnește înflorirea florii
Și-și scârțâie un leagăn legănarea,
De parcă ar lua cu el visarea
Să îi avânte, vălurit, fiorii.
Mesteceni-și desfac argintăria
Cu un spasmodic dans al fremătării.
O pasăre arată depărtării
Cărarea înălțărilor și vria.
Din anotimp, o magică suflare
Încinge trupul zbuciumatei firi
C-un brâu moldovenesc, cu trandafiri,
Și-ascunde dimineața în culoare.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.