Întunecate,-n zbor de zdrenţe, aripile spiritelor nopţii
Provoacă teamă, dar mie-o generoasă favoare-mi fac.
Ele se strecoară printre gardurile grădinii unde eu
Stau de pază zi după zi, veac după veac.
Îmi flutur braţele peste cărare.Trupele mi-ascultă
Comanda îngenunchiate în reverenţă ca un balerin
Şi-mi dăruiesc mătăsoase robe de umbră străvezie
Şi cupe de ciuboţica cucului pline ochi cu vin.
Apoi, dezvelesc o comoară numită lună,
Lucru scump mie în nopţi cu marame-albastre,
Şi-o ţin sus, în aer, luminoasă, numai pentru mine,
Pentru că eu sunt Regina acestui cer de astre.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Vachel Lindsay
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.