încep să cadă particule de crepuscul
pe arcadele nopţii,
când ochii mei prelucrează eternuri
să te reped din nou pe foi.
cuvintele mi se îmbată inconştient
cu orice urmă de cuget
în care dorinţele se scutură una pe alta
de umbra tăcerii tale
și se expun la primele săruturi
ale reveriei.
buzele îmi sunt dezinhibate
când joacă mima cu numele tău
pe umerii dimineţii.
gustul himerei tale,
înfăşurat în culori de dragoste absolută,
îmi pare tot mai proscris
de suspinele eclate ale mării.
respir pe fiecare treaptă de aşteptare
din briza vocii tale,
să te pot compune
ca pe un miracol scenic
sub cortina inimii mele.
sufletul mi-e păstrat ca recuzită
de o iubire care îşi caută cu lanterna
încălţările sub granule de nisip înrourat
de lacrimile timpului.
e atât de liniște
că-mi pot auzi eterul din suflet
trosnind de teamă.
am adunat câte o rază de lună
pentru orice tăcere de-a ta.
fiecare te iubeşte,
fiecare îşi lasă lumina neterminată
între degete mele
și îmi dezmorţește
prin înţepături acute
prefaţa dorului de tine.
mi-am întemniţat tot cosmosul
în conturul ochilor tăi
și-acum alerg cu palmele întinse
spre orice scâncet de viziune
în care trupul tău şi-a lăsat cadenţa,
să te pot cuprinde
în intrinsecul trăirii mele
ca pe un anotimp preparat din fericire
din care se degustă răspicat
mugurii nemuririi.
vezi mai multe poezii de: Chrisforever
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc! Nu este o varianta finala a poeziei, m-am grabit putin pentru a participa la concursul saptamanal.
Chrisforever (autor)
vineri, 14 iunie 2019
Greu de imaginat metaforele create...și totuși ineresante!
Ina M.
luni, 10 iunie 2019