Noaptea nu răspunde firelor de iarbă
Când întreabă-n șoaptă: “Fluturii când vin?
Pot, prin lumea noastră, în privirea oarbă,
Să le-apară file scrise în destin?”
Nu răspunde noaptea, nu-și arată mila
Pentru neputințe legănate-n vânt;
De-ar putea să scrie, ar fi albă fila,
Plină de lumina lipsei de cuvânt.
N-ar putea să mintă, să le înfioare
C-un alai de vorbe care-n seva lor
Ar fi alinarea cu balsam de Soare
Și ar stinge-acolo dorul arzător.
Sus, pe cer, se-arată, străluciri de noapte,
Gânduri depărtate unde se răsfrâng
Întrebări din valul miilor de șoapte
Care se răsfiră și, în stele, plâng.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.