Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge și moare.
Copacul, puternic odată,
credința-n iubire-a pierdut
și simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.
Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
și-n el doar cu sete și gol,
așteaptă un semn să-i alinte
durerea din suflet, și speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră
și-a ars, într-un mod nepermis,
credința-n iubire și vis.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Excelente versuri! Am vizualizat imaginile redate de tine atat de frumos, in melodia aceasta de cuvinte suave!
andreionthepoetry
sâmbătă, 05 septembrie 2015
Felicitari, din tot sufletul pentru randurile de mai sus!
alex
vineri, 04 septembrie 2015
Deosebit de incantata dupa citirea poemul tau!
iuli.a
vineri, 04 septembrie 2015