Lunca mie drăgălaşă, de-a mea inimă cântată,
Ieri frumoasă şi-nverzită, astăzi zace inundată,
Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
În a sale braţe crunte a răpit-o şi cuprins.
Dragă luncă! iarba-ţi verde şi a florilor comoară
Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.
Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Ţipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.
Dar o şi mai cruntă spaimă, dar o cumpănă mai mare
Le aşteaptă, vai de ele! după crunta inundare.
Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori
Vine, vâjăie şi urlă, aducând troieni de nori.
vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.