Mama pentru-a ei copii are scumpe dezmierdări.
Are inima cu ochi, are ochi cu sărutări.
Plânsul lui e plânsul ci; orice-l doare, pe ea o doare,
Ea trăiește pentru el; când el moare, și ea moare!
Margarinta din
Muncel născu mândru pruncușor,
Ce muri pe sânul ei, legănat cu mare dor.
Ea îl duse la mormânt, lângă inima-i de gheață,
Legănându-l nencetat, ca și când ar fi în viață.
Apoi merse la bordei de pustiu amar cuprins,
Leagănul era deșert, soarele-n cer era stins!
Apoi prinse a striga pe câmpii și zi și noapte:
„Vino, dragă copilaș, vin la mama să sugi lapte!"
Mama fără de copii nu mai are dezmierdări,
N-are inimă cu ochi, n-are ochi cu sărutări!
A doua zi, despre zori, pe-un mormânt ea fu găsită,
Pieptul gol, trupul răcit, tată-i de mormânt lipită!
vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.