Mitulică, dulce floare,
Vai de mine! ce-am aflat?
O albină otrăvitoare
De guriță te-a mușcat?
Și cu boala dureroasă
Tu, drăguță, te-ai luptat,
Și din fața ta voioasă
Rozele s' au scuturat?
Arde' o focul de albină
Ce văzându-te-a gândit
Că se află 'ntr' o grădină
Și de tine s'a lipit!
Dar n 'ai grijă Măriuca!
Viespea crudă va pieri,
Iar tu lâng' a ta mămucă,
Lesne vei reînflori.
Primăvara nu-i departe
Cu plăcutele-i comori;
În curând a sa ai parte
De-ale tale dulci surori.
Pe-a ta față zâmbitoare
Pe sub ochi-ți drăgălași
Răsări-vor lăcrămioare
Și voioși trandafirași.
Iar de vrei să n' ai mâhnire,
Și să scapi de ori-ce chin,
Te lipește cu iubire
De-al mămucăi dulce sân.
Căci în lume prunc și floare,
Au un înger protector;
Floricele le au soare,
Pruncii au mame cu dor!
vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.