În Cișmigiul verde, brândușe de primăvară,
Sub chipuri de vesele copile,
Apar ca niște zâne din lumea legendară,
Ce morților din groapă ar ști să deie zile.
Râzând, ele vând țuică; dar aspra băutură
Devine-un nectar dulce sub dulcea lor privire,
Ferice care soarbe măcar o picătură,
Pe care-a dezmierdat-o o gingașe zâmbire!
Priviți! ele se mișcă în raze vii de soare,
Înveselind chiar cerul cu fapta lor cea bună,
Căci ele pui de cloșcă, miloase ' ndurătoare,
Și sfânta Caritate în juru-i le adună.
Rămâne' n admirare ori cine le privește,
Odrasle-a României cu grațioase daruri,
Blânzi îngeri care, vesel, când lumea pătimește,
Revars'o rouă lină pe trista omenire.
Zâmbiți, copile scumpe acelor arșițe focuri.
Zâmbirea virginală e un ceresc tezaur.
Voi știți a scoate mâna din râsete și jocuri
Și țuică s' o prefaceți în ploaie chiar de aur...
(Versuri scrise în grabă cu ocaziunea serbării din Cișmigiu în folosul incendiaților din Focșani)
vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.