A scăpat barca de funia ce-o ţinea strânsă de mal
Şi pe mare a pornit-o dusă fiind din val în val,
Stânca stă-nainte-i neagră, cu bizare cotituri,
De ea barca se izbeşte şi se pierde-n sfărâmături.
Omul-i barca cea scăpată de necunoscutul mal
Ci pe-a lumii întinsă mare e purtat din val în val;
Stânca e – nenorocirea – e fatalul lui sfârşit,
De ea omul se izbeşte şi se pierde-n infinit.
vezi mai multe poezii de: Vasile Conta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.