Dragostei abecedar - Vasile Copilu-Cheatră
Adăugat de: Christian1951

În zorii-abia mijiți din mina ta sau de alt undeva
S-a-mburdat în ziuă, pe dungă ori pe brânci, o stea.

In ochii tăi, snopi de lumină, hodinitul cer
Şi-a aprins stelele heraldic făclier.

Viperele trezite din somnul pădureț
Cu cearcănul nopții pecet pândesc vânat de preț.

Pârâul inimii svâcneşte sub lama custurii,
De aceea ți s-a ogoit cuibar în palma gurii.

Dacă ai vrea al cuminecăturii dar,
Am putea sloveni dragostea noastră în abecedar

Şi-ar putea şi mâna, poetului mire, s-o scrie,
Altfel adjectivele să le-nflorească nu poate sau nu știe.



vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.