Acum când primăvara vine ca o apă
Si-şi strânge-n palme mugurii de-i crapă
Tată şi frate de pădure ați pornit-o iară,
Prin Țara românească, cu doage şi cuibară.
De ce ne-a fost ursită zodia tristeții
Ca luminii soarelui râsul dimineții?
Să cânt durerea-n tulnic, culeasă, dalbă-n snop,
Doar s-o-ndura Arieșul s-o măture, potop?
În cartea asta toate vorbele mă dor
Şi nu știu de-i tristețea strânsă, aici, ciopor.
Aș vrea s-o culeg toată de pe la moții mei,
Ca cei ce vor citi-o să-ncremenească, stei,
Să-şi slovenească-atuncea, țara mea de rai,
Cum scrisu-i-am poemul şi-adevăratu-i plai,
Să vadă cititorul în pajiștea din carte,
Cum înflorește dorul, de țara mea, departe.
Când jos s-a-ntins ospăț de primăvară, sus pețit de stele, De s-oglindește Dumnezeu în el iar ochii lui în ele,
Noi, ne urnim domol, prin țară, iară,
Prohod purtat pe uliți, cu doniţi şi ciubară.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.