Fratelui meu Ștefan
Privește hotarul acesta de țară nepoate
Şi spune tu, dacă știi, că se poate
Ca mejdia lui, să fie trasă întâia oară,
Prin inimă de mamă şi vatră de țară.
Aici pe unde trece granița hicleană,
Cu unduiri de taine şi cuibări de mreană,
Am hălăduit nepoate, de când ne-am născut,
Cu piepturile noastre ridicându-i scut.
Vezi, acolo unde stă grănicerul acuma pe loc,
Își dorm somnul lor de veci, strămoșii, într-un soc,
Iar dincole de el aveam o stână noi,
Iar iarba când înfloare vorbește de eroi.
Atunci, cum ne-am uita pașii țesuți de când ne știm,
Pe covorul gliei noastre cu arnici ca-ntr-un chilim?
Cum n-am putea visa nepoate, bate-i-ar pustia,
C-o să ne-ntoarcem iarăși unde ne fu moșia.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.